Ce înseamnă un câine în viaţa mea?

Ce înseamnă un câine în viaţa mea:

Foarte mulţi oameni achiziţionează căţelul, apoi descoperă că au făcut o greşeală pentru că l-au ales pe criterii eronate, sau nu pot face faţă problemelor pe care puiul le cauzează direct sau indirect, sau nu li se mai pare simpatic când acesta creşte, sau efortul financiar e prea mare, sau nu mai au timp să se ocupe de el pentru că li se schimbă programul, sau trebuie să se mute din oraş pentru a merge la facultate sau la muncă şi nu-l pot lua cu ei, sau trebuie să se mute şi lasă câinele cu părinţii care nu-l pot stăpâni, etc. Rezultatul este deseori abandonarea câinelui, fie uitat în curte unde nimeni nu se mai joacă cu el sau pe canapeaua de unde nu are voie sa se ridice decât pentru a mânca şi a fi mângâiat când are cineva chef de asta, fie aruncat direct în stradă.

Aducerea unui câine acasă e o responsabilitate mare. Din acel moment, câinele va depinde de dv pentru mâncare, apă, siguranţă şi activităţi fizice şi mentale până când va muri, posibil peste 10 ani.

Din aceste motive, trebuie să vă gândiţi bine ce presupune un câine şi dacă puteţi să aveţi grijă de el.

Multe din informaţiile scrise aici sunt lucruri de bun simţ, chiar evidente, însă sunt esenţiale pentru evitarea multor neplăceri. În mod intenţionat nu am atins mai deloc subiecte ce ţin de dresaj sau de psihologia canină pentru că nu este aici locul pentru asta. Similar, motivele pentru care câinii fac anumite lucruri şi modul cum îi putem schimba vor fi discutate în altă parte.

1. Câinele uman

Voi începe într-o notă “pozitivă”, voi detalia ceea ce NU va fi niciodată câinele în viaţa noastră. Câinele nu e om. Un motiv frecvent de apariţie a problemelor de comunicare între stăpân şi câine e antropomorfismul: asocierea unor atribute tipic umane câinelui.

Poate cel mai bun exemplu îl constituie oamenii care vorbesc cu câinele şi au impresia că animalul îi înţelege. În principiu, nu e nimic rău în asta, e un mod de manifestare a iubirii faţă de căţel, însă divergenţele apar când omul cere câinelui să se poarte într-un anumit fel prin cuvinte; câinele nu ascultă pentru că nu poate înţelege ce i se spune, iar stăpânul ia asta drept sfidare şi ceartă câinele, care acum nu înţelege de ce e certat. Rezultatul e înstrăinarea câinelui de stăpân, pentru că acesta din urmă pare imprevizibil pentru căţel sau chiar incapabil să aibă grijă de familie, rezultând în asumarea responsabilităţilor de către câine şi, în cazuri extreme, chiar în agresivitate faţă de stăpân.

O astfel de situaţie are loc deseori când câinele face ceva ce nu are voie, dar e “simpatic”, de exemplu când îşi muşcă stăpânul în joacă. În loc să-l înveţe care e modul în care se pot juca împreună, stăpânul alege să spună câinelui “Nu” (de multe ori fără a opri joaca), fără să realizeze că acesta nu are idee ce înseamnă cuvântul în sine. Văzând că nu are efect, omul insistă să spună “Nu” pe un ton ascendent, câinele interpretează acest ton drept semn că joaca merge bine, că face ceea ce trebuie, aşa că muşcă în continuare. În cele din urmă, stăpânul izbucneşte într-un “Nu” violent, loveşte câinele, etc. Câinele se opreşte mirat, din punctul lui de vedere această izbucnire nu are niciun sens, el primise semnale că joaca se desfăşoară bine. Tot ce poate înţelege câinele din asta e că stăpânul lui nu îi merită încrederea şi că, dacă vrea să se joace, trebuie să caute altceva de făcut, de exemplu să roadă piciorul mesei sau peretele.

Totuşi, aşa cum mulţi pot să ateste, câinii par uneori că ne pot citi minţile şi că pot înţelege cuvinte pe care nu le mai auziseră înainte; acestea sunt luate drept semne că, într-adevăr, câinii înţeleg măcar o parte din limbajul nostru. Dacă ne referim la limbajul corpului, câinii sunt într-adevăr maeştri, o mişcare imperceptibilă de către un om poate spune câinelui multe despre starea mentală a celui care o face sau despre intenţiile acestuia. Al “şaselea simţ” însă se opreşte aici.

O altă greşeală frecvent făcută e să tratăm câinele ca şi cum ar fi un copil. Cu siguranţă cei doi au multe în comun: mişcările necoordonate, dependenţa de părinţi, sunetele stringente, curiozitate mărită, capacitate sporită pentru învăţare, sunt în momente critice ale vieţii lor, care le pot determina caracterul viitor, etc. Cu toate astea însă, există diferenţe importante între ei: • copilul înţelege repede ce înseamnă cod de conduită şi poate să-l respecte, câinele însă nu; singurul motiv pentru care s-ar purta “corect” este să fie învăţat că purtarea nepotrivită are urmări neplăcute pentru el; • copilul va înţelege la maturitate că a fost pedepsit pentru propriul lui bine şi poate va aplica aceleaşi metode şi pentru copiii săi, câinele însă nu va înţelege niciodată că e corectat pentru propriul său interes. Într-un fel, câinele nu ne va ierta niciodată. Ambele situaţii sunt întâlnite extrem de des, de multe ori fără ca stăpânii să realizeze că asta fac, în principal din cauză că aşa am fost noi crescuţi şi aşa sunt crescuţi copiii şi din cauza faptului că pare că de multe ori câinii ne înţeleg, pare că vor înţelege ceea ce le cerem.

Problemele legate de acest subiect sunt multiple, de la stăpâni care nu-şi lasă câinele să interacţioneze cu alţi câini de teamă că va fi atacat (iar rezultatul e un câine fricos sau agresiv, care simte starea stăpânului în preajma altor câini şi reacţionează similar), la oameni care lasă căţelul să facă absolut orice vrea el, “că e şi el un sufleţel”.

2. Câinele căţel

Ca şi un copil, puiul de câine e departe de ceea ce va ajunge la maturitate şi nu are niciun sens să-i pretindem să se poarte ca un adult. Asta nu înseamnă că e bine să lăsăm puiul să facă orice vrea doar pentru că e pui, trebuie învăţat de mic cum să se poarte în anumite situaţii, însă în unele cazuri pretenţiile nu vor fi la fel de ridicate ca atunci când va fi matur. De exemplu, nu îi pretindem să nu roadă, deoarece e o etapă normală şi chiar necesară în dezvoltarea lui, însă la maturitate nu mai e necesară şi trebuie să ne schimbăm atitudinea faţă de el dacă şi-a creat un obicei din asta.

Iată câteva neplăceri la care ar trebui să vă aşteptaţi de la un pui, pe lângă cele la care trebuie să vă aşteptaţi de la un adult:

• muşcături în forţă şi zgârieturi cauzate de dinţi sau gheare, pentru că nu îşi cunoaşte forţa; • săritul cu labele pe oameni indiferent de vreme; • solicitarea continuă de joacă; • trezirea din somn noaptea pentru că vrea atenţie; • scheunat când e singur sau doar când vrea ceva; • incapacitatea de a-şi menţine atenţia pe un singur obiectiv; • frică inexplicabilă când se schimbă ceva în mediul lui; • scăpări prin casă sau prin locuri unde nu are voie; • distrugeri; • incapacitate de a face pază, e prietenos cu toată lumea.

Motivele pentru care face aceste lucruri vor fi expuse mai târziu. Toate acestea sunt relativ de aşteptat şi normale pentru dezvoltarea puiului. Cearta nu îşi are rostul atunci când le face, dar nici ignorarea acestor activităţi nu e mereu indicată, deoarece pot deveni obiceiuri la maturitate.

3. Câinele sentimental

„Din punct de vedere biologic, nu putem pretinde că animalele nu au emoţii. Cercetările ştiinţifice efectuate în biologia evoluţionistă, etologia cognitivă şi neuroştiinţa socială susţin ideea că multe animale duc vieţi emoţionale bogate. Emoţiile au evoluat ca adaptări la multe specii şi au rolul de a uni animalele social”. (Mark Bekoff)

Ceea ce trebuie însă să înţelegem e că există diferenţe între animale şi oameni şi chiar între specii din acest punct de vedere şi că nu putem pretinde câinelui să se poarte aşa cum am face-o noi (lucrul care ne desparte categoric e capacitatea noastră de a evalua raţional o situaţie, dar nu e singurul). Mai mult, uneori nu interpretăm bine stările lor emoţionale (unii câini jucăuşi pot să pară agresivi pentru mulţi oameni), din nou, în principal pentru că le analizăm raţional şi credem că şi ei fac la fel.

4. Câinele financiar

Depinzând de talia câinelui şi de organismul său, mâncarea aleasă, vizitele la veterinar (tratamente de deparazitare, etc.) şi banii pe jucării şi accesorii, efortul financiar se poate ridica la peste 300 RON pe lună. Nu am inclus aici eventuale probleme medicale speciale, tratamente, înlocuirea bunurilor distruse, etc. Bunurile distruse pot varia de la o farfurie spartă, la canapeaua din piele făcuta praf, la fel şi valoarea lor. Tratamentele medicale, ca şi la om, pot varia mult ca preţ, iar unele nu pot fi efectuate (încă) în România. Apoi există taxa de înscriere a câinelui în Asociaţie, taxa anuală plătită Asociaţiei sau Clubului, taxa de participare la concursuri, tunsul căţelului, dresajul, etc.

5. Câinele social

Un aspect care este neglijat des este cel legat de impactul câinelui asupra vieţii sociale a stăpânilor. Aşa cum se va vedea mai jos, viaţa alături de câine e una plină de responsabilităţi şi poate să vă oblige să vă înstrăinaţi de anumite cunoştinţe şi prieteni.

Ieşirile cu prietenii în oraş vor avea de suferit, fie găsiţi un mod de a lua câinele cu dv, fie îl lăsaţi acasă şi riscaţi să aveţi parte de comportamente nedorite: câinele plictisit îşi găseşte singur ocupaţii ca rosul lucrurilor, lătratul, dărâmarea mobilei, făcutul nevoilor în casă, etc. Dacă vreţi să luaţi şi câinele cu dv când plecaţi, unii prieteni sau membri ai familiei ar putea să nu fie încântaţi de prezenţa acestuia sau să nu primească animalul în casa lor. În plus, va trebui probabil să schimbaţi locurile pe care le frecventaţi înainte în favoarea unora care primesc şi câini, de exemplu cazarea la un hotel (vezi şi Câinele în vacanţă).

Va trebui să vă modificaţi programul din timpul zilei, începând cu ora la care vă treziţi şi terminând cu scosul puiul afară seara sau noaptea, indiferent de vreme. Puiul are nevoie să fie scos afară des, la fiecare câteva ore deci va fi greu să plecaţi mult timp de acasă.

Mersul cu câinele în lesă, mai ales cât timp e încă mic, nu e constant şi e dificil, puiul va fi atras de orice vede în mediul lui şi va dori să investigheze. Plimbarea cu câinele va mări, probabil, timpul petrecut afară şi vă poate face să întârziaţi. În plus, aţi putea decide să găsiţi alte trasee decât cele uzuale, pentru a ocoli anumite zone populate de câini.

Momentele de destindere pentru dv se vor diminua simţitor, chiar vor dispărea, câinele va vrea mereu să stea alături de stăpân, la orice oră.

6. Câinele legal

Am scris în cele ce urmează câteva concluzii ce se desprind din diversele legi care tratează statutul câinilor. Pentru un studiu aprofundat, citiţi documentele din secţiunea Legi, în Informaţii diverse, valabil şi pentru punctele 7 şi 8. Documentele sunt legile, hotărârile, etc. aşa cum au fost elaborate şi modificate de alte legi emise ulterior. Singurul meu aport este editarea lor cu diacritice acolo unde era nevoie şi alegerea unui model standard de prezentare (forma alineatelor, bold-urile, etc.)., corpul legilor este neschimbat.

În plus, vă sugerez ca atunci când ieşiţi cu câinele afară, să aveţi la îndemână fotocopii după legile care vă afectează, pentru a putea scurta discuţiile cu cei care v-ar pretinde că “nu aveţi voie cu câinele…”. Poveştile “clasice” în acest sens apar când sunteţi întrebaţi de ce n-are câinele botniţă (deşi câinele dv nu are nevoie de botniţă în situaţia dată, vezi mai jos), când vi se cere să coborâţi din autobuz cu câinele (deşi poate aveţi tot dreptul să circulaţi), etc.

Iată câteva dintre aceste reglementări:

a) Oricând scoateţi câinele la plimbare: • trebuie să-l ţineţi mereu în lesă în spaţiul public (alei, străzi, trotuar); • să aveţi mereu la dv pungă pentru adunarea excrementelor acestuia, altfel riscaţi să fiţi amendaţi. Singurul loc public în care lesa şi, după caz, botniţa, pot fi scoase este în ţarcul special amenajat pentru câini.

b) Orice fel de suferinţă aduceţi câinelui dv sau dacă îi instigaţi agresivitatea, riscaţi o amendă.

c) Organizarea de lupte de câini şi pregătirea câinelui pentru aşa ceva se soldează cu până la 5 ani de închisoare. Atitudinea unora e de multe ori delăsătoare, mulţi pleacă ureche la zvonuri de genul “câinii ăştia doar asta ştiu să facă”, “dacă nu se poate lupta, preferă să moară”, etc. Toate sunt prostii menite să justifice luptele şi aparenta lor necesitate, câinii aceia pot duce vieţi complet fericite fără lupte.

d) Dacă animalul dv atacă fără motiv un om, riscaţi închisoarea până la 7 ani, în funcţie de gravitate. Apărarea dv sau a proprietăţii dv nu sunt considerate a fi “fără motiv”. Dacă atacă un alt animal, riscaţi o amendă.

e) Câinii aşa-numiţi “periculoşi” (vezi OUG 55/2001), cei din categoria I şi cei din categoria a II-a: • trebuie înscrişi în evidenţa Poliţiei; • nu pot fi deţinuţi decât de persoane de minim 18 ani fără condamnări; • trebuie purtaţi mereu cu botniţă (pe lângă lesă, desigur) în spaţiul public; • dacă îl pierdeţi sau moare, trebuie să raportaţi Poliţiei în 48 de ore.

f) În plus, cei din categoria I: • nu au voie să circule deloc în alte spaţii publice în afara drumurilor (odată ajunşi în spaţii special amenajate pentru câini, botniţa şi lesa se pot scoate); • trebuie sterilizaţi obligatoriu; • comercializarea sau importul acestor câini se pedepseşte cu închisoare şi confiscarea animalului.

7. Câinele RATBist

În cele ce urmează, voi trata doar problemele şi cerinţele legale de care trebuie să ţineţi cont când călătoriţi cu câinele. Pregătirile pentru călătorie, obişnuirea animalului cu maşina şi motivele pentru care mulţi câini par să urască aceste deplasări nu vor fi discutate aici. Mergeţi şi la Legi şi Linkuri pentru a citi legile respectiv condiţiile de transport ale unor companii aeriene.

Tren Pentru deplasarea în tren în România, trebuie să achitaţi jumătate din valoarea unui bilet de tren de persoane la clasa a 2-a pentru căţel (dacă acesta e mic şi poate fi ţinut în braţe, nu achitaţi nimic), iar acesta trebuie să fie ţinut în botniţă şi lesă pe podea, dacă nu protestează niciun călător. Dacă nu achitaţi biletul, veţi fi obligaţi să cumpăraţi unul integral, în funcţie de trenul în care mergeţi. Dacă o cer ceilalţi călători, controlorul vă poate muta în alt vagon şi, dacă are motive întemeiate, vă poate cere să coborâţi din tren.

Autobuz Aveţi voie să circulaţi cu câinele în mijloacele de transport în comun ţinându-l în lesă şi botniţă (OUG 55/2002, Art 6, al. (4)). Interesaţi-vă însă de Hotărâri ale Consiliilor Locale, acestea pot aduce modificări sau chiar interzice cu totul transportul câinelui în mijloace de transport publice în oraşul respectiv (Cluj). Fiecare localitate poate avea alte prevederi, întrebaţi la Primărie sau verificaţi site-ul lor. Pentru Bucureşti, există Hotărârea 156/2001 în Legi.

Metrou Deplasarea câinelui în Metroul din Bucureşti se face în lesă şi botniţă (legea 150/2005 de la Legi).

Avion Fiecare companie aeriană are propriile ei criterii şi tarife legate de transportul câinilor, unele nici nu transportă câini. Pentru a fi siguri, intraţi pe site-urile lor şi/sau telefonaţi şi întrebaţi dacă transportă animale de companie şi în ce condiţii. Biletul trebuie rezervat din timp, unele companii aeriene au locuri limitate ca număr pentru câini.

• câinele poate călători în două moduri în avion (în funcţie de compania cu care zburaţi), alături de dv sau în cala pentru bagaje; • este obligatoriu să folosiţi o cuşcă pentru transport care să respecte standardul IATA (International Air Transport Association), de exemplu cuştile de tip Atlas, care pot fi achiziţionate şi din Otopeni; • mărimea cuştii se determină după regula: câinele nu trebuie să atingă tavanul cu capul şi trebuie să se poată întoarce în ea; • pentru câinele din cală, trebuie incluse castroane pentru apă şi mâncare în cuşcă, care să fie uşor de folosit de afară; • unele companii aeriene oferă cuşti de închiriat; • în cuşcă, câinele nu trebuie lăsat cu lesă sau zgardă; • cuşca trebuie etichetată cu datele proprietarului şi ale câinelui; • tranchilizarea câinelui pe durata zborului nu e recomandată pentru că poate scădea temperatura acestuia.

8. Câinele internaţional

Interesaţi-vă din timp de condiţiile pe care trebuie să le îndepliniţi pentru a putea pleca cu câinele din ţară şi apoi să vă întoarceţi, unele reglementări necesită timp pentru efectuare, de exemplu: • vaccinul antirabic e valid doar la 21 de zile după efectuare deci trebuie efectuat cu aproximativ o lună înainte de a pleca din ţară (vezi excepţii mai jos); • dacă vreţi să plecaţi în Anglia, titrajul trebuie efectuat cu 6 luni înainte de a intra cu câinele în ţară, iar deparazitarea între 24 şi 48 de ore; • dacă intenţionaţi să plecaţi cu câinele în vacanţă într-o ţară cu situaţie nefavorabilă a rabiei (vezi mai jos), efectuaţi titrajul din timp, înainte de a pleca; • etc.

În cele ce urmează, găsiţi informaţii despre cerinţele de a vă deplasa doar spre o ţară membră UE (venind din diverse alte ţări). Deplasarea către o ţară care nu e în UE se face în concordanţă cu propriile ei legi, pe care trebuie să le găsiţi, eventual cerând informaţii la Ambasadă. Voi începe prin câteva clasificări, în speranţa că aşa informaţiile vor fi mai uşor de urmărit şi găsit.

Ţările din UE

Din 3 Iulie 2004, UE a decis omogenizarea cerinţelor deplasării câinilor, pisicilor şi a dihorilor domestici dintr-o ţară membră UE în alta, simplificând mult transportul acestora. Din acest punct de vedere, ţările UE se împart în două categorii: cele 5 ţări speciale (Anglia, Irlanda, Suedia, Finlanda şi Malta) şi restul. Restul ţărilor din UE au aceleaşi criterii pentru a primi un animal, cele 5 însă au criterii mult mai aspre faţă de celelalte ţări (mai puţin între ele), pentru a preveni infestarea cu rabie şi paraziţi. Pentru a vă deplasa în aceste 5 ţări, intraţi pe linkurile către autorităţile naţionale ale acestora de la secţiunea de Linkuri, din Informaţii diverse, aici veţi găsi doar informaţii generale.

Ţările non-UE

Există ţări care nu sunt în UE, dar pentru care se aplică aceleaşi reguli de primire ca şi pentru cele membre. Acestea sunt: Andora, Elveţia, Islanda, Liechtenstein, Monaco, Norvegia, San Marino, Vatican.

Celelalte ţări se împart în două categorii, categoria ţărilor în care situaţia rabiei e favorabilă, sub control, şi categoria celor în care situaţia rabiei nu e favorabilă.

Ţările în care situaţia rabiei e favorabilă: Ascension, Emiratele Arabe Unite, Antigua şi Barbuda, Antilele Olandeze, Argentina, Australia, Aruba, Bosnia şi Herţegovina, Barbados, Bahrain, Bermuda, Belarus, Canada, Chile, Fiji, Hong Kong, Insulele Cayman, Insulele Falkland, Insulele Virgine Britanice, Jamaica, Japonia, Mauritius, Montserrat, Mexic, Malaysia, Mayotte, Noua Caledonie, Noua Zeelandă, Polinezia Franceză, Republica Singapore, Republica Trinidad şi Tobago, Rusia, Saint Pierre şi Miquelon, Sfânta Elena, Sfântul Kitts şi Nevis, Sfântul Vincent şi Grenadine, SUA (inclusiv Guam), Taiwan, Vanuatu şi Wallis şi Futuna.

Categoria ţărilor cu o situaţie nefavorabilă în privinţa rabiei cuprinde toate ţările care nu au fost menţionate anterior.

În cele ce urmează, am notat cu: V cele 5 ţări speciale; UE* celelalte ţări membre UE împreună cu ţările non-UE pentru care se aplică aceleaşi reguli de intrare; R+ ţările cu o situaţie favorabilă a rabiei; R- ţările cu o situaţie nefavorabilă a rabiei.

1. Călătoria din UE în UE*

Trebuie să asiguraţi câinelui dv: • microcip (transponder) implantat sub piele sau tatuaj, acesta din urmă însă e acceptat doar până pe 3 Iulie 2011; pasul acesta trebuie efectuat înainte de vaccin/deparazitare; • vaccin antirabic efectuat cu minim 21 de zile înainte de a intra în ţară (dacă e doar un booster, puteţi intra imediat după); - paşaport EU; • dacă e pui sub 3 luni, pentru a intra în România nu trebuie să aibă vaccinul făcut, dar trebuie să nu fi fost expus animalelor sălbatice sau să călătorească alături de mama lui, de care depinde încă.

2. Călătoria din UE în V

Până la 30 Iunie 2010, trebuie respectate legislaţiile naţionale în vigoare ale acestor ţări, pe care le puteţi găsi în linkurile de la sfârşit. Pe lângă microcip, paşaport şi vaccin, mai trebuie asigurate, după cum urmează:

• titraj seric de anticorpi antirabici de cel puţin 0,5 UI/ml (test de sânge pentru a determina dacă vaccinul e eficient) pentru Anglia, Irlanda, Suedia şi Malta (NU Finlanda), efectuat la un laborator recunoscut de UE (există unul în Bucureşti, vezi la sfârşitul articolului); • interesaţi-vă bine în ce condiţii trebuie să efectuaţi titrajul, intrarea în Anglia, Irlanda şi Malta, de exemplu, se poate face doar după 6 luni de la efectuarea testului; în cazul Suediei însă, testul trebuie efectuat la minim 4 luni după efectuarea vaccinului; • tatuajul nu e valabil pentru intrarea în Anglia, Irlanda şi Malta, doar microcipul e acceptat aici; • deparazitare împotriva teniei (cu praziquantel) pentru a intra în Anglia, Irlanda, Suedia, Finlanda şi Malta; • tratament împotriva căpuşelor (cu fipronil, de exemplu Frontline) pentru a intra în Anglia, Irlanda şi Malta; • trebuie să efectuaţi deparazitarea înainte de a intra în ţară (strict între 24 şi 48 de ore pentru Anglia şi Malta, maxim 10 zile pentru Suedia, respectiv 30 de zile Finlanda); • pentru a intra în Anglia şi Irlanda, puteţi folosi doar anumite căi de acces (avion, vapor, tren); interesaţi-vă dacă compania aeriană cu care vreţi să călătoriţi este pe listă, Taromul, de exemplu, nu este; • dacă puiul are sub 3 luni, citiţi linkurile în parte pentru clarificare, de exemplu, din Italia nu puteţi merge în Suedia; • transportul între aceste cinci ţări are alte reguli, mai puţin stricte decât pentru restul.

3. Călătoria din R+ în UE*

Se face pe baza: • microcipului/tatuajului, exact ca mai sus; • unui Certificat de sănătate (vezi mai jos); • vaccinului antirabic.

4. Călătoria din R+ în V

Cerinţele suplimentare de la punctul 2 ale deplasării în Anglia, Irlanda, Suedia, Finlanda şi Malta se aplică exact ca acolo.

5. Călătoria din R- în UE*

Se face pe baza: • unui microcip/tatuaj, exact ca mai sus; • unui Certificat de sănătate (vezi mai jos); • vaccinului antirabic şi a unui titraj de sânge luat cu 3 luni înainte de plecare (dar după 30 de zile de la vaccinare), exceptând Anglia, Irlanda, Suedia şi Malta, incluzând însă Finlanda.

6. Călătoria din R- în V

• deparazitarea se va face la fel ca mai sus, pentru fiecare ţară în parte; • pentru a intra în Anglia, Irlanda, Suedia şi Malta, va trebui respectată obligatoriu carantina (6 luni pentru Anglia, Irlanda, Malta, iar pentru Suedia, 4 luni urmate de încă 2 luni de izolare în casă, cu stăpânul); • pentru a ţine câinele în carantină, trebuie să găsiţi o gazdă autorizată, cu care faceţi un contract, preferabil cu câteva luni înainte de plecare; • cererea pentru Licenţa de Import (nu e necesară în Suedia) va fi făcută, în mod normal,  de gazdă; • pentru Suedia, vă trebuie permis de la “Swedish Board of Agriculture”; • pentru Suedia, trebuie să declaraţi câinele/pisica la vamă, la poarta “goods to declare”; • transportul câinelui la zona de carantină se face printr-un agent autorizat (în cazul Irlandei există unul singur); • intrarea în carantină se face doar prin anumite căi de transport autorizate.

Certificatul de sănătate este un document asemănător cu paşaportul UE, destinat ţărilor cu o situaţie nefavorabilă în privinţa rabiei. Trebuie printat în limba ţării în care se face deplasarea şi trebuie completat în aceeaşi limbă sau în engleză. Certificatul trebuie acompaniat de documentaţia care să ateste vaccinurile şi rezultatul testului serologic. Certificatul e valid doar timp de 4 luni sau până când expiră vaccinul.

Titrajul se poate efectua în Bucureşti la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA) http://www.idah.ro , recunoscut de UE.

9. Câinele infecţios

Riscul apariţiei puricilor, căpuşelor, păduchilor, paraziţilor gastrointestinali şi al bolilor infecţioase este ridicat pentru câine, deoarece stă foarte aproape de sol, e curios să ia orice în gură, intră fericit în contact cu alţi câini posibil bolnavi şi nu ne poate spune dacă îl deranjează ceva. Există însă soluţii pentru a le combate cu succes. Paraziţii externi se combat cu ajutorul unor produse ca Frontline, cei interni necesită diverse pastile de deparazitare, toate pot fi luate de la medicul veterinar şi trebuie date câinelui la intervale regulate. Împotriva bolilor infecţioase există vaccinuri, unele foarte eficiente. Cât timp e încă pui şi nu a terminat schema de vaccinare, se recomandă să nu iasă din casă şi să nu intre în contact cu alţi câini, pentru a minimaliza riscul îmbolnăvirii. În primăvară şi toamnă, câinele ar trebui atent căutat să vedeţi dacă a luat vreo căpuşă, deoarece babesioza, boală transmisă de căpuşe, e o problemă în România.

Puricii şi căpuşele pot fi luate şi de către om, deşi nu suntem gazda perfectă pentru ei. Păduchii câinilor nu se pot transmite la om. Viermii intestinali ai câinelui pot fi luaţi şi de om, în special de copiii care pun în gură ce găsesc pe jos şi înghit ouăle. Cele mai multe boli virale de care suferă câinii nu se pot transmite la om, nici măcar hepatita canină, diferită de hepatita la om. Există însă excepţia de rigoare, virusul rabiei (turbarea), care afectează aproape toate animalele cu sânge cald şi care se transmite prin salivă. Boala este extrem de gravă şi măsurile pentru prevenirea ei includ restricţiile dure de intrare în anumite ţări, după cum e scris şi la punctul 8,Câinele internaţional. Situaţia rabiei în România e una relativ bună, medicul veterinar vă va spune dacă există focare de infecţie pe lângă oraşul dv şi vârsta la care trebuie vaccinat puiul.

10. Câinele distrugător

Poate părea greu de imaginat, dar câinii sunt capabili să producă pagube serioase în casă şi afară. De la cabluri roase, canapele găurite, scaune şi mese cu picioarele roase, pereţii defrişaţi, la plante săpate şi scoase din pământ, copaci roşi, gropi în mijlocul curţii, maşina zgâriată, inundarea casei, câinele vă poate avaria casa şi se poate răni. O altă problemă e că, dacă face aşa ceva o dată, poate “prinde gustul” şi poate repeta prostia şi altă dată. Ce anume trebuie să faceţi pentru a preveni astfel de activităţi va fi discutat mai târziu, însă regula generală este: câinele obosit nu intră în belele. Cât timp îi oferiţi activităţi prin care să-şi elibereze energia, nu va mai fi la fel de interesat să facă altceva.

11. Câinele în vacanţă

Plecarea în vacanţă aduce multe probleme atunci când există şi un câine în discuţie. Întrebarea este dacă să plecaţi cu tot cu câine sau să-l lăsaţi acasă. Amândouă variantele au avantaje şi dezavantaje.

Dacă plecaţi singuri, aveţi libertate de mişcare şi mult mai puţine griji, însă trebuie să aveţi cu cine lăsa câinele. Fie rugaţi un prieten să vină şi să dea de mâncare câinelui, să se joace cu el şi să-l scoată la plimbare sau să-l ia la el în casă, fie îl lăsaţi într-o pensiune canină. În ambele cazuri, nu ştiţi sigur cum este tratat câinele şi, din cauza lipsei stăpânilor, acesta se poate purta atipic, se poate speria sau chiar să refuze să mănânce.

Dacă decideţi să plecaţi cu câinele, trebuie să vă asiguraţi că locul unde veţi fi cazaţi primeşte animale de companie. Mai important însă, vacanţa nu va însemna că scăpaţi de grijile faţă de animal, va trebui şi aici să-i daţi să mănânce (eventual plecaţi cu mâncare de acasă, dacă nu găsiţi acolo unde mergeţi), să-l scoateţi la plimbare, să vă jucaţi cu el, să găsiţi un parc unde să poată alerga, trebuie să vă aşteptaţi să vă facă probleme aşa cum o făcea şi acasă, poate chiar mai mult acum, dacă nu reuşiţi să-i oferiţi nivelul de activitate şi atenţie cu care se obişnuise. Hotelul ar putea să vă ofere doar camere cu gresie pe jos din cauza câinelui sau să vă impună anumite condiţii suplimentare. Locul nou înseamnă şi parcuri noi (sau deloc), câini străini care ar putea să nu accepte câinele dv la fel cum o făceau cei de acasă, legi diferite (de exemplu transportul lor în autobuze), etc. Dacă plecaţi din ţară, aşa cum am scris la punctul 7, trebuie să parcurgeţi mai multe etape. Destinaţia trebuie să aibă climă potrivită pentru câine, mai exact să nu fie prea cald, iar câinele trebuie să aibă mereu la dispoziţie apă de băut şi umbră.

Un aspect deloc de neglijat, nu aveţi voie să mergeţi cu câinele pe plajă (vezi Legi, de la Informaţii diverse).

12. Câinele longeviv

Speranţa de viaţă a câinilor depinde de talie, constituţie şi predispoziţie la anumite boli, însă se învârte în jurul a 10 ani. Planificaţi că veţi avea câinele pentru minim perioada aceasta (presupunând că îl luaţi de pui). Cel mai bătrân câine înregistrat a fost o femelă, Bella, de 29 de ani. Ideea merită să fie tratată separat, pentru că, dacă vă schimbaţi modul de viaţă sau casa unde trăiţi după un timp, câinele poate să nu mai aibă loc din cauză că nimeni nu se gândise că va trăi atât de mult. Sigur că nu toate schimbările pot fi anticipate, dar trebuie să ţineţi cont de cele care ştiţi că vor avea loc.

13. Câinele eliminator

Cât e mic, puiul poate necesita să fie scos afară la fiecare câteva ore (3-4) pentru a-şi face nevoile, inclusiv în timpul nopţii. După ce creşte, va necesita minim două ieşiri pe zi, indiferent de vremea de afară sau dacă sunteţi bolnavi. Cât e mic, aceste ieşiri nu trebuie ratate, pentru că nu se va putea abţine şi va face în casă, iar de aici poate învăţa să facă doar în casă.

 14. Câinele sportiv

Toţi câinii au nevoie de mişcare zilnică. Unora le ajunge o ieşire în spatele blocului, alţii trebuie să stea afară şi să se joace timp de câteva ore, altfel vor face prostii în casă când se întorc. Puiul are nevoie de mişcare pentru a-şi dezvolta musculatura şi a învăţa să se sincronizeze, trebuie să-i oferiţi posibilitatea să o facă, iar asta poate însemna câteva ore zilnic. În afară de mersul pe afară, puiul va pretinde să faceţi ceva împreună şi în casă. Trebuie să fiţi pregătiţi să staţi câteva ore zilnic doar să vă jucaţi cu căţelul, iar asta nu se va întâmpla deodată, puiul se va juca câteva minute, va obosi, dar în curând va fi gata din nou de joacă. Nu este vorba aici despre câinii pregătiţi pentru sport sau despre cei care vin din linii de muncă, aceştia necesită mult mai mult timp şi nu se vor mulţumi doar cu o plimbare prin parc.

15. Câinele scârbos

După cum aminteam la începutul articolului, câinele e animal, nu om şi ca atare va face anumite lucruri care nouă ni se par de neacceptat şi scârboase, dar care sunt necesare supravieţuirii unui animal (prădător). Asta nu le face mai puţin scârboase, dar trebuie ştiut că el nu vede lucrurile ca noi şi că cearta, exclamaţiile de uimire şi furie sau explicaţiile nu îl vor ajuta deloc să înţeleagă ceva, din contră, riscaţi să vă îndepărtaţi de el.

Mai jos am enumerat câteva aspecte pe care trebuie să vă aşteptaţi să le vedeţi la câinele dv din acest punct de vedere. Repet, motivele pentru care unii câini fac aşa ceva nu vor fi abordate aici.

• coprofagia, mâncarea materiilor fecale proprii sau ale altor animale; • unul dintre cele mai neplăcute obiceiuri ale câinilor este să se rostogolească în cadavrele animalelor sau, mai general, în ceva cu un miros puternic, de exemplu în fecale; • salivare excesivă (bale) apare mai ales când e cald, câinii de tip molosoid, cu fălcile mari şi buzele lăsate salivează mult mai mult; • dacă ţineţi câinele în casă, aşteptaţi-vă să lase mult păr, mai ales în perioadele de năpârlire; • cum am amintit deja, câinele vă poate aduce în casă boli şi paraziţi, care pot fi evitate prin igienă corespunzătoare, deparazitarea câinelui şi controale regulate la medicul veterinar; • mulţi câini au respiraţia urât mirositoare; • la întoarcerea unui membru al familiei, câinii (mai ales puii) au obiceiul de a îi linge faţa; • pentru a ajunge la faţă, vor sări pe dv, chiar dacă afară plouă; • puii îşi pot face nevoile prin casă, chiar în pat, până când învaţă; • masculii au uneori tendinţa de a încăleca diverse obiecte, alţi câini sau picioarele oamenilor.

16. Câinele problematic

Deşi bagajul genetic are un impact puternic asupra aspectelor discutate aici, creşterea corectă poate înlătura într-o bună măsura aceste trăsături negative sau le poate accentua sau chiar crea fără să fi existat o predispoziţie pentru asta. De exemplu: Oricât de paşnic ar fi un câine, dacă e atacat grav de un alt câine cât e mic, va putea deveni agresiv la maturitate sau fricos. Similar, câinele care nu e fericit lângă stăpân şi descoperă că se poate îndepărta de acesta, poate învăţa să fie independent. Câinele foarte sigur pe el şi neînfricat poate fi dat peste cap dacă i se aruncă o noapte întreagă petarde lângă el. Chiar dacă îşi va reveni singur în timp, fără ajutor, va avea o perioadă în care va fi temător faţă de zgomotele puternice. Cum am mai amintit, nu voi discuta aici ce ar trebui făcut în aceste situaţii.

Câinele agresiv Există câini care ajung să nu se înţeleagă cu semenii lor (cel mai des e vorba despre cei de acelaşi sex, dar există excepţii), sau cu mulţi dintre aceştia sau care sunt agresivi cu oamenii. Cu un astfel de câine nu puteţi merge liber, nu puteţi intra în ţarc dacă mai sunt alţi câini acolo, iar plimbările şi joaca cu el vor fi, în general, marcate de izolare. Evident, rasele cu potenţial agresiv sunt cele care ajung cel mai frecvent în această situaţie, dar există şi beagle-i care nu suportă prezenţa altor câini.

Câinele fricos Din cauza selecţiei făcute pe considerente eronate, există mulţi câini care sunt predispuşi să se sperie de situaţii noi, de zgomote ciudate, de mişcări ciudate, etc. Cine nu a văzut un astfel de câine poate fi tentat să creadă că exagerez şi că nu e nicio problemă, în fond orice câine poate fi speriat, dacă asta vrem să facem. Cei despre care vorbesc aici se sperie dacă văd o umbrelă deschizându-se (este un test standard pentru pui), aud o uşă trântindu-se, văd un om cu o căciulă/pălărie sau care e îmbrăcat ciudat, etc., adică se sperie de situaţii care nu au nimic periculos în sine, care nu apar neapărat în mod neaşteptat şi, partea esenţială, nu îşi revin decât după ce dispare “pericolul” (sau cu ajutorul nostru). Deşi câinele (şi omul) se poate speria de ceva neaşteptat dar inofensiv, după ce trece şocul iniţial, în mod normal câinele începe să investigheze sursa fricii lui şi se lămureşte repede că nu e nicio problemă. Câinii la care fac referire nu sunt capabili să se liniştească suficient de mult cât să poată cerceta situaţia, ei rămân speriaţi până când dispare sursa fricii lor. Evident, aportul omului e mare şi aici, atitudinea corectă din partea noastră poate face ca aceste probleme să nu apară deloc chiar dacă există o predispoziţie, la fel cum atitudinea greşită poate adânci spaima câinelui.

Câinele independent Principalii câini care intră în această categorie sunt cei care au fost selectaţi pentru a vâna singuri, fără ajutorul activ al omului. Câinii aceştia nu au tendinţa de a aştepta iniţiativa din partea noastră, ci o iau ei, aspect crucial pentru a se descurca singuri la vânătoare. Au tendinţa de a se îndepărta fără a se uita în urmă şi se pot pierde cu multă uşurinţă, deşi nu vor neapărat să fugă de noi, sunt doar mânaţi de un instinct foarte puternic. Terrierii se încadrează, în principiu, cel mai bine aici, dar nu toţi şi nu sunt singurii. În afara predispoziţiei genetice cauzate de selecţia noastră, există câini care caută să nu stea lângă familie pentru că au fost învăţaţi astfel prin experienţe negative alături de aceasta. Câinii aceştia sunt cei care nu vin niciodată când sunt chemaţi şi care trebuie mereu să fie păcăliţi ca să fie recuperaţi din ţarc. Se bucură când văd pe cineva cunoscut, dar îşi găsesc repede altă ocupaţie departe de restul oamenilor.

17. Câinele pozitiv

La final, voi vorbi puţin şi despre aspectele pozitive pe care le aduce câinele în viaţa noastră socială. Nu degeaba este numit “cel mai bun prieten al omului”. În primul rând, orice animal poate îndeplini (sau suplini, după caz) un rol de companion de viaţă şi ne poate ajuta să avem o viziune mai blândă asupra lumii. Prezenţa unui animal reduce mult sentimentul de singurătate cu care ne putem confrunta; chiar dacă nu poate suplini prezenţa unui alt om, mulţi oameni se înţeleg mai bine cu animalul lor decât cu semenii, sau cel puţin asta cred ei, iar acest fapt le este benefic. Animalul poate primi afecţiune fără să o folosească apoi împotriva celor care i-o dau, iar acest lucru permite multor oameni să se ataşeze de el, asigurându-şi astfel nivelul de afectivitate pe care nu îl pot arăta altor oameni cu aceeaşi uşurinţă.

Revenind la câine, acesta este un animal social, care vrea să fie mereu alături de familie. Deşi multe animale ajung în timp să aprecieze confortul pe care li-l putem oferi şi mângâierile noastre, câinele caută în mod instinctiv (nu doar ca ceva învăţat) în primul rând prezenţa familiei, nu doar răsfăţuri.

Efectele terapeutice ale câinilor asupra oamenilor sunt cunoscute de zeci de ani. Simpla acţiune de mângâiere a unui câine poate reduce tensiunea şi stimulează eliberarea endorfinelor, “hormonii plăcerii”. Nivelul de colesterol din sânge tinde să scadă dacă trăiţi alături de un câine. Prezenţa patrupedului ne poate ajuta să facem faţă mai bine stresului. Există zeci de mii de “câini terapeutici” care vizitează spitale şi fac oamenii să se simtă mai bine prin simpla lor prezenţă. În plus, pot influenţa pacienţii care în mod normal sunt retraşi să facă mai multă mişcare şi să vorbească. Câinii au nevoie de activitate, iar asta vă poate determina şi pe dv să faceţi mai multă mişcare.