Importanţa

Principii de bază in dresaj         Dresaj prin joacă

1.Importanţa

2.Ce e şi ce nu e joaca

3.Joaca omului cu câinele

4.Joaca şi dresajul

5.Joaca intre câini

Pentru început, trebuie spus că joaca nu e doar o distracţie de moment, ci are beneficii reale şi pare să fi avut un rol important în stabilirea mamiferelor ca specie dominantă pe Pământ. • La nivel de specii, diferenţele la nivelul sistemului limbic (responsabil, printre altele, cu elaborarea comportamentelor şi emoţiilor) dintre mamifere şi reptile (care le-au permis primelor să domine Pământul în ultimele 40 de milioane de ani) sunt: comportamentele specific materne, vocalizările când apar pericole şi joaca. (Lindsay) Joaca a jucat deci un rol esenţial în succesul mamiferelor şi implicit al nostru. • La nivel de individ, joaca este o componentă vitală pentru supravieţuirea mamiferelor, inclusiv a omului. Joaca ajută animalul în două privinţe majore (primele enunţate mai jos) şi este folositoare din alte câteva motive.  
  • Fizic
Îl ajută să-şi dezvolte şi coordoneze musculatura şi mişcările necesare supravieţuirii (ca vânător sau vânat) şi-l învaţă care este propria lui forţă în funcţie de răspunsul dat de partenerul de joacă. Prin joacă, animalul (vânat sau vânător) se pregăteşte pentru ce va face la maturitate: vânătorul învaţă moduri de a-şi urmări, hăitui, ataca, surprinde în ambuscadă şi muşca/omorî prada, iar vânatul învaţă moduri de a scăpa cu viaţa când e atacat, fugind şi căutând siguranţa turmei sau chiar înfruntându-şi atacatorii, fără riscurile asociate cu aceste manevre într-o situaţie reală. Se vede imediat că strategiile folosite de animal când se joacă cu alţi pui sau cu adulţii sunt tocmai cele pe care le va folosi la maturitate, fie pentru a prinde prada, fie pentru a fugi de prădător. Caprele sălbatice preferă să se joace pe stânci abrupte şi terenuri periculoase chiar când au la dispoziţie porţiuni de teren plat, probabil pentru a simula cât mai bine situaţiile reale viitoare şi pentru a-şi dezvolta abilităţile de a depăşi aceste obstacole. Cea mai importantă funcţie a socializării căţelului este dezvoltarea unui repertoriu de comportamente competitive în joacă. Jocurile agresive sunt compuse din înfruntări (fără răniri şi retrageri), ameninţări şi împăcări specifice rasei, prin care câinii învaţă să se controleze, să ajungă la compromisuri sau să ţină cont de adversar fără agresivitate. Prin astfel de interacţiuni, puii învaţă că o competiţie nu duce neapărat la un conflict agresiv. (Lindsay) „Nu putem spune că animalele se joacă pentru că sunt mici şi jucăuşe, ci mai degrabă că au o perioadă cât sunt mici tocmai pentru a se juca; doar astfel pot suplini insuficienta moştenire genetică cu experienţe individuale legate de cerinţele vieţii. (Groos 1898)  
  • Social
Îi dezvoltă aptitudinile sociale necesare traiului în familie. Joaca este modul ideal de a interacţiona cu membrii familiei şi de a dezvolta legături puternice cu aceştia, iar abilitatea animalelor de a o practica poate întrema sau distruge o familie. Animalele care nu s-au jucat cu semeni ai rasei lor cât erau mici pot interpreta greşit acţiunile unui partener de joacă pentru că nu le cunosc, se pot speria şi pot ataca. Acest lucru este foarte bine ştiut şi atent urmărit de către oamenii din grădinile zoologice care încearcă să formeze forţat o familie cu un mascul şi o femelă care nu se cunosc; lipsa capacităţii de a se juca a unuia dintre ei scade drastic şansele ca cei doi să se înţeleagă (lupul şi câinele sunt mult mai sociabili ca alţii, problemele serioase apar între animalele preponderent solitare, ca majoritatea felinelor, urşii, etc., existând riscul real ca o eventuală luptă între cei doi să fie fatală). Deoarece nevoia de joacă e un instinct neurologic, o motivare emoţională insistentă, tendinţele jucăuşe devin excesive în animalele private de jocuri”. (Panksepp et al. 1984) Prin urmare, căţeii pe care îi vedeţi în parc şi care nu ştiu cum să se joace, ale căror încercări disperate de a se juca duc la certuri şi care eşuează să interpreteze corect semnalele date de partenerul de joacă, au ajuns astfel pentru că nu au avut parte de jocuri cât erau mici, nu neapărat pentru că jocurile i-ar fi „stricat” (deşi, aşa cum vom vedea mai jos, este şi asta o posibilitate dacă se procedează incorect).  
  • Controlul impulsurilor
Pe lângă cele două componente, joaca are şi alte urmări benefice creşterii unui animal (câine). • Joaca îmbunătăţeşte memoria şi ajută la dezvoltarea scoarţei cerebrale. (Diamond et al. 1964; Greenough şi Black 1992) • Joaca şi explorarea determină secreţia de BDNF (brain derived neurotrophic factor), o substanţă esenţială pentru creşterea neuronilor. (Gordon et al. 2003; Huber et al. 2007) • Joaca ajută la creşterea şi longevitatea legăturilor neuronale dintre centrele de agresivitate din creier, ca nucleul amigdalian (responsabil cu procesarea emoţiilor), şi centrele de controlare a impulsurilor situate în lobul frontal. (Potegal şi Einon 1989, Panksepp et al. 2003) Ca un mic rezumat, joaca ajută la dezvoltarea „intelectuală” a animalului şi îl ajută să-şi controleze mai bine pornirile instinctive şi emoţiile. Acest aspect este extrem de important în creşterea şi dresajul (respectiv reabilitarea) unui câine şi este unul dintre motivele centrale pentru care metoda funcţionează, câinele învaţă să se controleze, rămânând însă într-o stare fericită.  
  • Dresaj
Un al patrulea mod prin care joaca ajută la dezvoltarea câinelui este dresajul, mai pe larg despre asta în cele ce urmează.