Joaca si dresajul

Principii de bază in dresaj         Dresaj prin joacă

1.Importanţa

2.Ce e si ce nu e joaca

3.Joaca omului cu câinele

4.Joaca şi dresajul

5.Joaca intre câini

Joaca şi dresajul nu sunt contrare una celeilalte, ci complementare”. (Lindsay) „Dacă stăpânul nu ia parte la jocuri, acest lucru va influenţa atitudinea câinelui în viitor”. (Eberhard Trumler) Aşa cum am precizat deja, joaca are un impact puternic asupra capacităţii câinelui de a-şi controla impulsurile, fapt ce o face să fie foarte folositoare în procesele de reabilitare ale câinilor cu probleme de comportament. Integrând joaca în dresajul câinelui, îl veţi învăţa să aprecieze comenzile formale mult mai mult decât ar face-o în mod normal, pentru că le va exersa într-un moment când e mulţumit, când se joacă. După ce asociază dresajul cu joaca, va fi încântat de fiecare dată când veţi dori să-l învăţaţi ceva nou. O problemă mare în dresaj (care se tratează separat, în general) este că animalul se lasă distras uşor de alte evenimente, uneori chiar caută altceva pentru a scăpa de plictiseala dresajului. Prin metoda aceasta, câinele va fi mult mai puţin distras de altceva, pentru că activitatea prezentă îi dă satisfacţie şi va aştepta cu nerăbdare ora de dresaj. Există mulţi oameni, unii chiar dresori, care atenţionează că, dacă ne jucăm cu puiul în anumite feluri, se vor întâmpla lucruri negative. Deşi e perfect adevărat că e posibil să „stricăm” puiul dacă ne jucăm cu el necorespunzător, dacă o facem în mod corect, nu vor fi niciun fel de probleme. Mai jos am să discut puţin despre câteva idei eronate legate de impactul jocurilor asupra căţelului.
  • Dacă te joci cu căţelul, scazi ca importanţă în ochii lui
În realitate, lucrurile stau pe dos, dacă te joci cu el, câinele începe să te aprecieze mai mult şi să aibă încredere în tine. Deşi e important să găsim un nivel de joc cu care ne simţim în siguranţă, să nu fie prea dur pentru noi, acesta nu e un motiv să renunţăm cu totul la joacă, chiar dacă puiul e extrem de insistent. Mai mult, chiar, căţelul care e extrem de insistent şi chiar nesimţit în încercările lui de a se juca e cel care are cea mai mare nevoie să înveţe cum să se joace cu reguli şi o poate face, trebuie doar să-l ghidăm şi să avem răbdare.
  • Joaca e modul câinelui de a stabili ierarhia în haită
În primul rând, nu cunosc niciun studiu efectuat de etologi care să fi concluzionat asta. Faptul că mulţi dresori sunt convinşi de acest fapt nu îl face real, este nevoie de studii controlate, efectuate de oameni în măsură să le organizeze corect şi să le interpreteze corect, adică etologi, nu „simpli” dresori. Până când nu apar aceste studii, teoria nu poate fi considerată adevărată, eu voi discuta însă puţin despre ea, pentru că e o idee adânc răspândită la noi în ţară. La ce duce această idee: când puiul te muşcă, de fapt el vrea să se impună în faţa ta, să te testeze, iar tu trebuie să-i explici clar că tu eşti „şeful”, spunându-i „nu”, ridicându-l de ceafă în sus şi/sau scuturându-l sau ţinându-l cu forţa la pământ 10-20 de secunde până când se calmează sau, dacă nimic nu merge, chiar să-l baţi. Motivul pentru care se ajunge aşa departe e că, dacă te opreşti pe parcurs, câinele a înţeles că „nu te ţine cureaua” şi ştie ce are de făcut, trebuie doar să reziste mai mult ca tine. E adevărat, puiul nu trebuie încurajat să muşte şi trebuie să-i arătăm clar că nu are voie. Modul cum se face asta în metoda de sus, însă, diferă mult de ceea ce fac eu (vezi mai jos, „joaca fizică”). Mai mult de atât, se ajunge la o situaţie cel puţin ironică: tocmai câinii „dominanţi”, care nu renunţă, sunt cei cu care metoda de mai sus deseori nu funcţionează, după cum se plâng cei care o încearcă (e adevărat, însă, cei mai mulţi se opresc înainte să trebuiască să bată căţelul; dacă îl baţi, orice câine va renunţa la orice, într-un final). Metoda de mai sus funcţionează cu cei mai mulţi câini, pentru că aceştia nu se împotrivesc la fel de mult şi renunţă repede când simt presiunea. Cei care sunt mai duri, rezistenţi, etc., însă, nu renunţă şi chiar dacă o fac când sunt pui, vor reîncerca să vă testeze la maturitate. Cunosc un caz în care un pui a fost corectat cu metodele de mai sus din prima seară când a intrat pe uşă, stăpânii s-au interesat de la început ce trebuie să facă şi au aplicat criteriile de mai sus. La maturitate, însă, câinele a început să-şi muşte stăpânii, deşi se făcuse şi dresaj cu aceleaşi principii şi aceleaşi sfaturi: „dominaţi câinele”, „face urât pentru că nu-l puteţi domina”. În final, câinele a fost dat altcuiva. Mulţi ar spune că e normal, că ordinea în haită e mereu testată de câini şi că trebuie să te aştepţi să te „încerce” oricând eşti „slab”. Cu metoda mea, însă, toţi câinii cu care am lucrat au renunţat definitiv la a mai „testa” stăpânii. Chiar dacă teoria de mai sus ar fi corectă (eu nu cred asta), rezultatul ar putea fi un câine care încearcă să vă muşte când sunteţi bolnavi, pentru că simte că sunteţi mai slabi şi că poate câştiga „şefia”. Cum spuneam, însă, există o altă soluţie.
  • Trasul de „cârpă” îl face agresiv
Din nou, nu există niciun studiu care să arate asta. Mai mult, trasul de „cârpă” e un procedeu adoptat de tot mai mulţi dresori, iar în unele sporturi, ca Agility, e folosit preponderent (vezi şi „Trasul de cârpă” de mai jos).